La Tribunalul București are loc, joi, un nou termen în dosarul Colectiv. Printre martorii audiați s-a numărat și avocatul și pianistul Alex Penescu, unul dintre supraviețuitorii infernului declanșat în clubul bucureștean pe 30 octombrie 2015. (VEZI ȘI: MĂRTURIE ÎN LACRIMI, LA PROCESUL COLECTIV: “CÂND AM ÎNCEPUT SĂ MĂ CAȚĂR PE GRĂMADA DE OAMENI, CEI DE SUB MINE NU MAI MIȘCAU…”)
„Diagnosticul a fost de arsuri gradele III și IV, pe 45 la sută din suprafața corpului. Fruntea mea a fost cea mai afectată. A fost reconstruită chirurgical cu piele de pe picior. Nasul, fața, ambele mâini și urechea îmi sunt afectate. Mai sunt arsuri ale căilor respiratorii și pulmonare. Mi s-a povestit că de trei ori era să mor pe masă când eram în comă”, a povestit Alex, care poartă și acum mănuși speciale, e îmbrăcat cu haine recomandate de terapeuți și are un batic medical pe cap.
„Coma a durat o lună și trei, patru zile. Am plecat din spital cu o mulțime de infecții nosocomiale. Cam cinci, șase. A trebuit să amân orice intervenție de grefare de piele. După externare, am avut răni deschise timp de un an pe scalp și pe buricele degetelor. Pot folosi degetele la nivel tactil. Ca să exemplific, nu pot să îmi tai mâncarea în farfurie cu tacâmurile”, a mai spus supraviețuitorul incendiului. De altfel, el nu poate folosi mâinile la nivel de strângere. Poate atinge obiectele, dar nu poate strânge nici măcar o țigară…
„Am fost foarte aproape de cedarea rinichilor. Psihologic vorbind, după patru ani s-au mai estompat unele chinuri. Dar unele rămân foarte adânci și puternice. Primul șoc l-am avut când m-am privit în oglindă. Auzeam, până să văd, doctorii spunând cât de bine arată fața. Eu credeam că, practic, nu am nimic. Când m-am văzut, m-am îngrozit și am tradus atunci ce auzeam înainte la medici ca pe o formă de a spune …«Ce față ai, zi mersi că mai trăiești»”, a mai povestit Alex.
Supraviețuitorul tragediei a explicat în fața instanței că depășește cu greu momentele de anxietate și că, de la momentul incendiului, nu a mai putut profesa.
„Aproape doi ani, de la o persoană foarte socială, nu am vrut să mă întâlnesc cu absolut nimeni. Sunt momente grele de anxietate, pe care le depășesc foarte greu. Tot timpul trebuie să port baticul medical pe cap. Am fost refuzat în unele locații, unde mi s-a cerut să o dau jos. Am refuzat.
La nivel profesional, în decembrie 2015 făceam 10 ani la firma Nestor, de avocatură. Asta ar fi implicat o promovare și o mărire salarială substanțială. Însemna și un bonus generos. De atunci, nu mai pot profesa”, a încheiat martorul.
Un incendiu a izbucnit în 30 octombrie 2015 în clubul bucureștean Colectiv, de la artificiile aprinse în timpul concertului trupei „Goodbye to gravity”. Focul s-a extins rapid, cuprinzând în doar câteva zeci de secunde tavanul clubului. Un număr de 65 de oameni au murit (27 în noaptea tragediei, iar restul ulterior). În noaptea incendiului au fost spitalizați 162 de răniți. (CITEȘTE ȘI: CE FACE ANDREI GĂLUȚ, SOLISTUL TRUPEI GOODBYE TO GRAVITY)